Recunosc ca m-am apucat sa citesc romanul cu o idee preconceputa- ca e un fel de nou Twilight, la ce nebunie s-a iscat in jurul lui; si, ca majoritatea bestseller-urilor, nu poate insemna decat ca e plin de clisee pentru care lumea inca mai are o sensibilitate, se pare.

In principiu, nu m-am inselat. E o carte plina de clisee, si inteleg de ce a avut succes:
1. Face apel la romantismul  ala, dus la extrem, grețos deja, care, vrem, nu vrem, o data tot s-a aflat in orice fată, si care zace inca in noi. Pe scurt, este o poveste de dragoste intre o studenta aflata aproape de absolvire - Anastasia Steele- si un tanar, dar important om de afaceri - Christian Grey. Cei doi se cunosc atunci cand Ana ii ia un interviu, desi cea care trebuia sa il intervieveze era prietena ei cea mai buna, care se imbolanveste subit (incep cliseele de la pagina 1, cu alte cuvinte.) Atractia dintre cei doi este instantanee, si desi el face ceva aluzii ca i-ar placea sa o revada, ea il refuza, fiind genul ala de persoana care nu are incredere in ea, desi toata lumea ii spune ce bomba sexy e  ( Can I do the ,,rolling eyes'' thing?); providența face insa ca cei doi sa se vada din nou, timp in care aflam mai multe despre Grey - repetari obsesive ale marturisirilor Anastasiei despre cat de sexy, respectiv bogat e (foarte profund, stiu.) Imaginatia autoarei nu pare sa o depaseasca pe cea a unei adolescente de 15 ani, din moment ce povesteste despre vila impresionanta a lui Grey, sau despre cum, la prima intalnire, o plimba pe Ana cu elicopterul sau personal..Si exemplele continua de-a lungul intregii carti, lucru care  m-a si deranjat cel mai tare: atitudinea pe de o parte ofensata a Anastasiei cand Grey ii face cadouri scumpe ( ii ia o masina, un laptop, etc), dar pe de alta parte extrem de incantata - materialism cat cuprinde, super romance!

2. Sexul: sex sells, iar Fifty shades este un roman erotic. Spre deosebire de alte romane erotice  totusi, in care gaseai (aproape) numai sex, mi-a placut ca aici scenele erotice nu ocupau un loc extensiv. Mi-a placut imaginatia autoarei strict privind partea erotica a relatiei dintre cei doi, dar ce te faci cu restul povestii? Fiindca in cele 500 pagini, nu aflam decat ca Grey are un trecut obscur care il face sa aiba porniri sadice si dominatoare, ca ii propune Anei sa semneze un contract in care accepta sa i se supuna total, din punct de vedere sexual, si ca se straduieste sa o faca sa accepte sa semneze, insa ea are indoieli. Condensat la jumatate, ar fi fost mult mai interesant.

Ce mi-a mai displacut a fost stilul de povestire, cu un vocabular foarte limitat si simplu, si foarte multe repetitii  (afli de la un simplu word count ca Ana foloseste fiecare din expresiile ,,Holy shit/ Holy fuck/Holy crap" de peste 45 de dati de-a lungul celor 500 de pagini).Pe de alta parte, probabil stilul asta simplut face sa se si citeasca foarte usor, fiind, pe alocuri, o carte captivanta, altfel as fi abandonat-o. Si sa nu fim nici snobi, ca nu poti citi Sartre tot timpul.  Plus ca finalul e cam brusc si te lasa sa te intrebi ce se va intampla mai departe... Desi in parte a fost enervanta, romantica din mine ar vrea sa vada totusi ce va fi continuare cu cei doi!

Auzisem despre Polonia, de la cei care o vizitasera, ca se aseamana cu Romania...asa ca nu am plecat cu prea mari sperante la drum. Acum insa, dupa 6 zile acolo, nu pot sa nu ii apostrofez pe cei care au facut comparatia: Ce a fost in capul vostru?! Singurele asemanari se pot face pe alocuri intre Varsovia si Bucuresti,  in ceea ce priveste nenumaratele blocuri comuniste ,insa aici se opreste tot, si imi pare rau sa o spun, dar sunt peste noi la aproape orice nivel, nicidecum ca noi. Numai daca pui la socoteala ca preturile erau la fel sau un pic mai ieftine ca in Romania, iar ei castiga de 2-3 ori mai mult decat noi (verificat!).

Polonia m-a impresionat foarte placut.. Am vizitat Cracovia, Varsovia si Auschwitz, precum si alte cateva opriri in drum, cu compania Dux travel , pe care o recomand cu draga inima. Cazarile au fost OK, si mi-a placut ca, spre deosebire de majoritatea excursiilor de grup, cum sunt cele cu Omnia  de exemplu, jumatate din timp vizitam, dar jumatate aveam si timp liber, nu a fost o excursie ,,alergata''.

Chiar daca postarea este despre Polonia, crede-ma pe cuvant cu sfatul asta: daca decizi sa te duci in Polonia cu masina, opreste-te prima noapte din drum, cum am facut noi, in orasul Kosice, din Slovacia (care, apropo, este Capitala Culturala Europeana pe 2013, si chiar se aseamana in piata centrala cu Sibiu). Vei admira numeroase case si palate aristocratice cu arhitectura gotica, baroca sau art nouveau, precum si cea mai mare biserica din Slovacia, catedrala Sf. Elisabeta (foto1).

Nu imi place sa ma arunc in discutii metafizice de fel, in discutii despre iubire in particular, pentru ca de regula sunt pretextul perfect sa iasa la iveala filozoful ratat (si penibil, in consecinta) din fiecare din noi. Am vazut destule bloguri scrise de fete, gretos de romantice, incat sa stiu mai bine de-atat. Dar nu pot sa inchid ochii, cand vad o capcana in care pare ca toate fetele cad, la un moment dat: atunci cand stau cu un tip care este mult sub nivelul lor, un nemernic, de obicei, care nu le respecta, dar de care sunt atat de atasate, incat ii suporta toate...mojiciile.

Culmea e ca atitudinea asta nu pare sa omita pe nimeni: ai putea sa expediezi usor subiectul, zicandu-ti ,,Sunt proaste.'' Nu, nu sunt proaste deloc, am vazut fete inteligente si extraordinar de inteligente care, atunci cand vine vorba de relatii, devin alta persoana: fete citite, cu cariera, sau cu rezultate academice foarte bune, cu pareri pertinente si (in majoritatea cazurilor) personalitate puternica, fete care par atat de puternice cand vine vorba de partea profesionala si devin...plastilina in mainile unor tipi la care nici o piți de Romania nu ar trebui sa se uite.

Cum se explica?! De ce ne multumim, de cele mai multe ori, cu cineva ce in sinea noastra stim ca este sub noi? De ce nu realizam ca putem mai mult?

Am o prietena care s-a cantonat intr-o relatie ani de zile, desi nu prea avea nimic in comun cu respectivul, iar el mai vorbea, ocazional, si cu alte fete. Se certau, se impacau. ,,De data asta mi-a promis ca va fi diferit, a inteles cum stau lucrurile'', era replica ei invariabila atunci cand eu imi rostogoleam ochii, afland ca iar s-au impacat.

 ,,Stii cum e, cand esti impreuna de atata timp, nu poti sa renunti chiar asa usor la cineva, ne leaga prea multe amintiri'' era replica alteia, justificandu-se (desi nu o intrebasem de ce s-au impacat din nou) o alta prietena, dupa a n-a impacare cu prietenul pe care il avea de ani de zile, cu care se certa din orice.

,,I-am dat o ultima sansa. La urmatoarea gafa, plec fara sa ma uit in urma'' imi spunea de curand o alta fata, dupa ce tocmai se impacase cu un tip imatur, care avea groaza de orice fel de angajament, o jignea si a si inselat-o.

De ce credem ca de data asta va fi altfel? De ce speram sa il schimbam, sau in fine, sa se schimbe el pentru noi? Si mai ales, de ce suntem de fiecare data atat de naive incat sa credem ca lucrurile se vor schimba? Lucrurile ar trebui sa mearga bine de la inceput. Nu exista relatie perfecta, mici neintelegeri apar la tot pasul, dar e o diferenta intre cateva enervari care tin o ora, si certuri in toata regula, diferente izbitoare de comportament, diferente de mentalitate (tu vrei o relatie stabila, el vrea ceva ,,casual'' ), nu mai vorbesc de situatii in urma carora ar trebui sa pui punct fara te uiti in urma, cum ar fi jignirile de orice fel, sau faptul ca te-a inselat.

Cu riscul sa imi sara feministele in cap, eu chiar cred ca noi, fetele, suntem mult mai sensibile decat baietii. Si avem o problema cu modul in care ne percepem. In loc sa ne cunoastem punctele forte si sa incercam, pe cat posibil, sa fim multumite in pielea noastra, ne subestimam, motiv pentru care ajungem sa nu ne suportam in postura de fete single. Si asa ajungem in relatii care nu merg, pe care le suportam de frica de a nu ramane singure.

Am asistat la o discutie intre doi tineri casatoriti, si cel care urma sa se ocupe de aranjarea nuntii lor. S-au prezentat, i-au spus cand se vor casatori, dupa care soc! Adauga viitoarea mireasa (din nou, fara sa o fi intrebat-o nimeni) MOTIVUL pentru care se casatoresc: ,, Stiti cum e, suntem impreuna de atatia ani...credem ca asta ar cam fi pasul urmator.''

Nu, nu stiu cum e. Nu as vrea niciodata sa ajung in situatia atat de trista incat sa stiu cum e!