Latest from the journal

Monday, March 18, 2013

Fetele care iubesc prea mult

Nu imi place sa ma arunc in discutii metafizice de fel, in discutii despre iubire in particular, pentru ca de regula sunt pretextul perfect sa iasa la iveala filozoful ratat (si penibil, in consecinta) din fiecare din noi. Am vazut destule bloguri scrise de fete, gretos de romantice, incat sa stiu mai bine de-atat. Dar nu pot sa inchid ochii, cand vad o capcana in care pare ca toate fetele cad, la un moment dat: atunci cand stau cu un tip care este mult sub nivelul lor, un nemernic, de obicei, care nu le respecta, dar de care sunt atat de atasate, incat ii suporta toate...mojiciile.


Culmea e ca atitudinea asta nu pare sa omita pe nimeni: ai putea sa expediezi usor subiectul, zicandu-ti ,,Sunt proaste.'' Nu, nu sunt proaste deloc, am vazut fete inteligente si extraordinar de inteligente care, atunci cand vine vorba de relatii, devin alta persoana: fete citite, cu cariera, sau cu rezultate academice foarte bune, cu pareri pertinente si (in majoritatea cazurilor) personalitate puternica, fete care par atat de puternice cand vine vorba de partea profesionala si devin...plastilina in mainile unor tipi la care nici o piți de Romania nu ar trebui sa se uite.

Cum se explica?! De ce ne multumim, de cele mai multe ori, cu cineva ce in sinea noastra stim ca este sub noi? De ce nu realizam ca putem mai mult?

Am o prietena care s-a cantonat intr-o relatie ani de zile, desi nu prea avea nimic in comun cu respectivul, iar el mai vorbea, ocazional, si cu alte fete. Se certau, se impacau. ,,De data asta mi-a promis ca va fi diferit, a inteles cum stau lucrurile'', era replica ei invariabila atunci cand eu imi rostogoleam ochii, afland ca iar s-au impacat.

 ,,Stii cum e, cand esti impreuna de atata timp, nu poti sa renunti chiar asa usor la cineva, ne leaga prea multe amintiri'' era replica alteia, justificandu-se (desi nu o intrebasem de ce s-au impacat din nou) o alta prietena, dupa a n-a impacare cu prietenul pe care il avea de ani de zile, cu care se certa din orice.

,,I-am dat o ultima sansa. La urmatoarea gafa, plec fara sa ma uit in urma'' imi spunea de curand o alta fata, dupa ce tocmai se impacase cu un tip imatur, care avea groaza de orice fel de angajament, o jignea si a si inselat-o.

De ce credem ca de data asta va fi altfel? De ce speram sa il schimbam, sau in fine, sa se schimbe el pentru noi? Si mai ales, de ce suntem de fiecare data atat de naive incat sa credem ca lucrurile se vor schimba? Lucrurile ar trebui sa mearga bine de la inceput. Nu exista relatie perfecta, mici neintelegeri apar la tot pasul, dar e o diferenta intre cateva enervari care tin o ora, si certuri in toata regula, diferente izbitoare de comportament, diferente de mentalitate (tu vrei o relatie stabila, el vrea ceva ,,casual'' ), nu mai vorbesc de situatii in urma carora ar trebui sa pui punct fara te uiti in urma, cum ar fi jignirile de orice fel, sau faptul ca te-a inselat.

Cu riscul sa imi sara feministele in cap, eu chiar cred ca noi, fetele, suntem mult mai sensibile decat baietii. Si avem o problema cu modul in care ne percepem. In loc sa ne cunoastem punctele forte si sa incercam, pe cat posibil, sa fim multumite in pielea noastra, ne subestimam, motiv pentru care ajungem sa nu ne suportam in postura de fete single. Si asa ajungem in relatii care nu merg, pe care le suportam de frica de a nu ramane singure.

Am asistat la o discutie intre doi tineri casatoriti, si cel care urma sa se ocupe de aranjarea nuntii lor. S-au prezentat, i-au spus cand se vor casatori, dupa care soc! Adauga viitoarea mireasa (din nou, fara sa o fi intrebat-o nimeni) MOTIVUL pentru care se casatoresc: ,, Stiti cum e, suntem impreuna de atatia ani...credem ca asta ar cam fi pasul urmator.''

Nu, nu stiu cum e. Nu as vrea niciodata sa ajung in situatia atat de trista incat sa stiu cum e!


Wednesday, March 6, 2013

Andrei Plesu - Comedii la Portile Orientului

Rubrica lui Andrei Plesu este prima pe care o citesc in Dilema Veche, asa ca atunci cand am  aflat ca o parte din articolele sale de acolo (alaturi de altele aparute in Jurnalul National si in Plai cu boi) au fost publicate in volumul Comedii la Portile Orientului, n-am mai avut ezitari in a o lua.

Volumul mi-a depasit insa asteptarile! Dupa ce citisem Bazar Bizar, si Ghidul nesimtitului, ale lui Radu Paraschivescu, nu credeam sa mai citesc o descriere atat de savuroasa, reala, ironica a Românicăi noastre, care sa ma faca pe alocuri sa zambesc, pe alocuri sa rad in hohote (de altfel, volumul face parte din colectia Rasul Lumii, de la Humanitas). 

De fapt, imi place sa incadrez cartile citite in diferite categorii, iar asta face parte din putinele pe care le incadrez la ,,Carti care dau un bobarnac mintii'' (alaturi de Bazar Bizar si Dintre sute de clisee, tot de Paraschivescu). Simti cum iti creste luciditatea si tie pe masura ce le citesti. Vezi alte perspective, nu mai citesti aceleasi idei de-a gata, aceleasi filozofii gaunoase, toate in acelasi limbaj de lemn. Si data urmatoare, te vei gandi si tu mai bine, pana sa scoti ceva pe gura, daca nu cumva gandesti si vorbesti si tu in clisee.Vorba autorului: ,,Nu tu vorbesti; se spune si se raspune prin tine ceva gata spus, ceva care se taraie de generatii prin gura tuturor.'' Asa ca mai usor cu ,,Girls night out!'' atunci cand iesi in oras cu fetele. La fel cu ,,Love is in the air'', cand te indragostesti, si cu ,,Asa nu se mai poate, domne!'', cand te referi la tara ta. Apropo de atitudinea fata de tara, Andrei Plesu condamna si patriotismul ala orbesc, in care noi suntem inca ,,bravii aparatori ai crestinatatii'' (nu-i asa?), in care am castigat toata bataliile cu turcii, si tot asa, printr-o fraza care pare o palma peste obraz: ,,Ne putem permite, oameni in toata firea cum suntem, sa gandim si sa ne manifestam ca niste scolari intarziati?''. De fapt, condamna orice exces in atitudinea noastra fata de Romania: ,,Traim intr-o lume nedreapta, in care unele tari sunt mari si altele mici, unele popoare fac istoria si altele o suporta. (...)Asta nu inseamna ca trebuie sa ne vaicarim patetic la margine de imperii sau sa ne umplem de complexe si de resentimente. Dar nici sa ne fudulim lautareste nu e cazul, afisand blazoane de nobili scapatati, in directa comunicare cu buricul pamantului. Caci abia fudulia aceasta ne face cu adevarat provinciali si rizibili.''

Nici lingusitorii nu scapa usor: ,,Caci dincolo de linguseala ridicola, de stupiditatea candida, de avatarurile ilare ale limbii de lemn, dincolo de conformisul inflorat al prostilor, iese la iveala mizeria unui sistem care nu s-a multumit sa utilizeze mediocritatea si slugarnicia, ci a schimonosit talente incontestabile, prestigii reale, inteligente superioare.'' (vorbind despre regimul comunist, intr-un articol in care expune numeroase scrisori catre Ceausescu, pline de afectare, stupizenie, si ploconeala.)

Nu scapa nici prezentatorii de la TV, nici pretinsi oameni de cultura, nici mitocanii, nici țoapele. Pentru omul cu bun simt, care este agasat zilnic de oricare din categoriile de mai sus, cartea asta vine ca o usurare. Intr-o Romanie in care non-valorile , in care datul cu parerea despre orice, vorbitul mult si prost sunt puse la loc de cinste, vezi ca totusi se mai poate si altfel.

Ah, si inca ceva. Cartea este aparuta in 2005, dar contine articole inclusiv de la inceputul anilor '90. Si cu toate acestea, mie imi face impresia exact a Romaniei din ziua de azi. Chiar sa nu se fi schimbat nimic?

Subscribe to: Posts (Atom)