Am inceput anul in forta : prima carte citita pe 2016 a ridicat stacheta atat de sus, incat, dupa ce am terminat Splendida cetate a celor o mie de sori , cateva zile nu am mai putut citi nimic. Pentru mine a fost genul rar de carte care te consuma interior, iti da tot felul de idei, si ramane cu tine mult dupa ce o termini.
Am citit sute de carti, si totusi e prima carte la care am plans, atat de tare m-a emotionat. Citisem inainte review-uri, in care trei sferturi mentionau ca au plans la un moment dat, dar mi-am zis ca sunt probabil niste sensibili. Toti, da :) .
Cum am ajuns de fapt la Khaled Hosseini? Am vazut filmul The kite runner (Vanatorii de zmeie), bazat pe primul roman al autorului, un film care m-a emotionat mult, despre prietenia dintre doi baietei afghani, despre familie, iubire, si incercarea de a indrepta un lucru gresit, chiar si dupa ani buni de la intamplare. Acum insa, dupa ce am vazut filmul si citit cea de-a doua carte a autorului, Splendida cetate a celor o mie de sori, imi pare rau ca nu am citit prima carte inainte inainte sa vad filmul, si nu pentru ca e prea tarziu, bineinteles, ci pentru ca cea mai frumoasa parte, pentru mine, a romanelor lui Khaled Hosseini este tocmai talentul lui narativ, modul simplu si firesc in care curge actiunea.
Si daca Vanatorii de zmeie este dominat de figuri masculine, Splendida cetate a celor o mie de sori isi ia revansa, avand in prim-plan doua femei, Mariam si Laila. Cele doua au personalitati foarte diferite: Mariam are niste origini foarte modeste, ramane orfana de mama de tanara, in vreme ce tatal sau nu vrea sa o recunoasca drept copil legitim, asa ca atitudinea ei este tot timpul una supusa, timida, fara a avea pretentii la nimic, si cu o oarecare neincredere in sine. Laila, pe de alta parte, provine dintr-o familie bine inchegata de intelectuali, care o incurajeaza sa se dezvolte, sa studieze, si ii lasa o libertate destul de mare fata de familiile traditionale de Afghani, asa ca este un personaj puternic, increzator in fortele proprii, energic si liber.
O serie de evenimente nefericite le aduce pe cele doua femei impreuna, moment in care incepe sa se formeze o prietenie improbabila, dar autentica si emotionanta.
Nu as vrea sa intru mai mult de atat in detaliile romanului pentru ca, dupa cum am spus, punctul forte este tocmai desfasurarea actiunii in sine; si eu am aflat cateva detalii inainte sa citesc cartea, si mi-am dat seama ca mi-a influentat destul de mult perceptia asupra ei. Dar te indemn sa o citesti pentru ca, desi este o carte trista, povestea celor doua personaje principale, povestita de-a lungul a 30 de ani,pe fundalul unui Afghanistan condus mai intai de sovietici, apoi de Mujahedini si Talibani, merita chiar si numai pentru a afla mai multe despre conditia femeii musulmane in acele vremuri, sau macar pentru o scurta incursiune in istoria Afghanistanului, si stilul de viata al locuitorilor sai.
De abia astept sa citesc si cel de-al treilea roman al autorului Afghan stabilit in SUA, Si muntii au ecou, insa o sa mai aman putin momentul, pentru ca apoi ce mai citesc de el? :) Genul asta de carte trebuie consumat cu precautie si in doze mici, serios.
